te materializez mereu
crescând cu fiecare clipă în mine
în timp ce eu mor puțin câte puțin departe
în juru-mi
pământul se-mbracă cu veșmântul uitării
iar tot ce este aievea
îmi îmbracă umerii
acoperindu-mă ca pe-un sâmbure în coaja-i
aștept să te mai nasc odată
din rădăcinile memoriei să te-nvelesc
în aceeași coajă
apoi ca o ultimă picătură de dragoste
să m-aplec în genunchi
culegându-ți rodul

25 aprilie 2012