nu mai ții minte unde ai ascuns piciorul
peste care am atârnat două cuvinte
inspirate din realitate
însă nu contează
din ce parte începi căutarea
dacă șchiopătezi cu grația unui motiv

dar din dar se face când alegi să culegi
glasurile suflecate în sânge
dar știi cum?
până în tremurul acela indescriptibil
strecurat treptat înainte
înapoi de locul unde îmi țin chipurile
închise în ferestrele încruntate
aruncate la picioarele mamei mele

cu brațele pline de simplitate
îți caut piciorul
în mers
în mine
cu totul
din nou
până nu mai știu nici eu unde mi-am lăsat
trupul cel nou
și glasul tău răspândit în mine

de nebun