Simptom ciudat al unei boli apuse
mă suie pe tavan, în antiteză,
când rostogolul fesei pare freză,
iar noaptea zorii cefelor hinduse

ce sar înalt, ca arcul de proteză,
din logoreea ultimă ce nu se
urcă la cap destul, încât îmi puse
gând rău șeptelul anilor-viteză.

Ci-n derapajul levitării mele
doinesc febril din fluier de picior
tot numărând amestecat la stele

și oi într-un efort transhumator
lăsat ca moștenire de acele
promisiuni că-mi vii...și-adorm, ușor...