privirea zace răstignită în vârful suliței
o imagine stranie vibrează pe retină
glasul tău muribund rostește un cânt
gura îmbibată de lichid te aruncă și
am rupt toți dinții cu tusea mea seacă
am rămas filozof cutreierând iarba
cu o rămășiță a numelui uitat


ar trebui să încetăm cearta idioată când
aștept să-ți danseze limba
se încovoaie marginea liniei pe care stau
căci

am aruncat un lasou să prind ceea ce curgea
ochiul era măcinat de prea multă uitare