Când din iubire
Nu tragi nicio ponoasă,
Cum îi poți spune, succeptibil,
Inimii să nu se-oprească?

Când din iubire
Te prelungești într-un oftat
Cum poți șterge, singur,
Orice urmă de păcat?

Când mâna
Ți-e punte către mare,
Iar visele-păsări călătoare,
Cum poți să faci din tine
O ființă dornică din mine?

Când apropierea
Îți pare cel mai grav defect,
Iar pacea, pastilă de efect,
Cum crezi tu că voi trăi
În timp ce tu mă vei minți?

Când pasul
Ți-e mai alert ca gândul
Și te rănește dur cuvântul,
Cum știi tu să mă săruți,
Revendicându-mă dintre cei mulți?

Când din nepăsare
M-alungi din viața ta,
Și mă pui să mă întorc
Când noaptea-ți pare grea,
Cum mai ai curajul
Să îmi spui că mă iubești,
Când tu, din ce în ce,
Mai străin îmi ești?