mă opresc uneori
pustiită
în mijloc de drum
fără să știu
dacă trebuie să merg înainte
sau înapoi

trag de marginile clipei
și pun zăvorul


nu vreau să mai aud
despletitele bocete ce-mi frâng sărutul
sărutul inutil
din clipa în care am crezut în tine
simt glodul în gură
zădărnicia
are gust de leșie

prăbușită la margine de nădejde
printre flori uscate de nu-mă-uita
se despică pământul
iar cerul se scurge printre degete

alerg disperată
încercând să trag peste mine o fâșie de cer!