în clipa de sfârșit
și dor de nou început
tu
nenorocule
aține calea sufletelor


cobor în grota lupilor
aici
stalactitele țin cerul să nu cadă
din perete
râde hâd o fâșie de nor
prin marginile franjurate a disperare
gura-mi însetată de tânăr lup urcă spre stele
în colț de lună sfâșiată mârâi descântece
și cerșesc adevărul frânt de sârma ghimpată
dincolo
cununi sălbatice de flori
ce zac pe vale de cascadă și râpă de nor
și o făclie de ceară amară
ce arde spre împietrire