*
În cine să zidesc, mamă, această deznădejde
și dacă aș avea în cine, cum să pun piatra ca să nu-l prăbușesc?
Spune-mi tu, care ești puternică și cu răni mai multe,
cât durează să-ți faci o casă cu pragul din flori,
cu om bun care să vină spre noi
cu veselă colorată, cu mâinile întinse și picioarele goale ...

Nu-i așa c-ai întinde covorul pe locul acela unde ai căzut cel mai des,
nu-i așa c-ai binecuvânta această lume vicleană ?

*
Dacă ai intra la mine ziua ( fără politețuri, te rog),
mi-ai spune, fata mea, aceeași piatră?
Aceeași, mamă, ți-aș răspunde, arătând cu ochii, când la oala cu carne,
când la oasele aruncate sub masă.
Iată, o vindec de colțuri, o pun într-un leagăn și aștept,
aștept să se lipească de mine fără durere.

Hai, mănâncă, mănâncă cu poftă.
Nu-i așa că știu să gătesc cum n-ai crezut de gustos?

*
Când voi ieși în câmp cu scheletul acoperit cu paie și zdrențe,
să intri la mine ziua,
să faci nod în podul palmei și să deschizi sertarele.
Vei găsi, mamă, o poveste strâmbă, cu ochii în fundul capului
și urechile mari, dar să nu te sperii și să nu te oprești din citit.

Dacă te-ai opri, pe loc s-ar termina totul.
(Iar piatra ar arăta ca o varză)




dulcele meu asasin, 2016)