”M-am luat cu...”,”... îmi zboară”
astăzi, din nou,
erup afară
la tine, ecou,
chiar ”mă... ” e, am
”pe ne... ”, ite,
”... îmi puneam”...
Îmi joacă fite;
”sunt ”dus cu... ”, el
”pus pe... ”, uri, ele,
îmi ”pun în... ” țel...
Îl am din lene
sau sub control
fără de scheme
sau pus pe rol;
e-un foam ușor,
ori fix, precis
plictisitor
dorit, omis...
poate l ”am... bun”
sau ”i-am pus... rău”,
” luat... ” din ajun...
jurat cu rău
și ”... ’nșelător”
l-am câteodată,
supărător
sau mă desfată.
”... cu... ” este tiz
la ”... bucurie”,
e-un preaviz
la ce-o să fie;
poate fi ”... dus”
către-un aproape
”... alăturat”,
”... sincer”, la toate.
Sunt ”... negre”, poate,
verb, ”mă... vreodată”,
cum ”... ne desparte”,
poa’ să ”mă bată...”!
”Prin... mi-a trecut”
când l-am uitat
și l-am știut
”cu... vinovat...”.
Tot el ”mă poartă...”,
îl am ”.... plecat”,
prevede soartă,
e de neiertat.
Poate fi-un ”nici...”,
”nici prin.... trecut”
”cu... prezent” aici
sau 'n neștiut.
E o-ntrebare;
oare-am ” la cine...”,
poate ”mă doare...”,
”în... revine”?!?
”Imbold... îmi dă”,
tot el mă ține
posibil, că
la rău și bine.
Tot timpul îl am
sau nu-l mai vreau,
”cu... aiurea” stam
când mă-mbătam!?
”Mă pui pe...”, îl cer
într-o uimire,
sau mi-l ofer
către-o... iubire!
20.06.2011