agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 783 .



Explicație
poezie [ ]
Colecţia: Texte umoristice

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Padar ]

2012-09-02  |     | 



Explicație

Motto:
În această lume slută
Un strop de umor ajută!

Vizitând acum un an
Litoralul egeean
O meduză m-a mușcat
Și astfel mi-a provocat
Un comportament pervers:
Orice transformam în vers!
Presupun că în alt leat
Tot așa l-o fi mușcat
Vreo meduză pe Homer...
(Vreau iertare să vă cer
Exclud orice-asemănare
Cu acest autor mare,
Dar, sub aspect genetic,
Îmi închipui și vă zic
Că-n venin era prezent
Și un atom de talent).
Nu-mi plăcea starea confuză
Indusă de acea „muză”
Și după mai multe luni,
Un medic făcu minuni:
Cu un ser m-a vindecat
De acel sindrom ciudat...
...Dar, spre disperarea mea,
M-a mușcat din nou ceva,
Vreun gândac, vreo tarantulă,
Vreo gânganie fudulă
Ce vânează permanent
Creatorii de talent...
Prezumtivul cititor
Va gândi (ghicesc ușor):
„Acest versificator,
Se crede poet minor,
Și-ndrăznește să se pună
Cu maeștrii împreună,
Cu Urmuz, cu Minulescu
Sau chiar cu Mircea Dinescu,
Când el nici n-atinge pragu’
Operei lui I. Pribeagu!”
...Dar maeștri-n poezie
Sunt în țară sub o mie,
Mai exact opt sute unu,
Genii nu-s, să dai cu tunu’!
E criză, precum vedeți
Și (în lipsă de poeți)
Acea crudă tarantulă
Suge sânge, nesătulă,
Chiar și dintr-un ins normal,
Mediocru și banal,
Fără slujbă, fără bani,
Provenit din Botoșani.
Acum boala-i mai parșivă
(Se cheamă că-i „recidivă”):
Dacă-i musai să salut
Un vecin sau cunoscut,
Nu spun simplu „Salutare!”
Cum rostește fiecare
Ci „Hai noroc, vecine bun,
Care treci grăbit pe drum,
Sănătate îți doresc
Și ca să te-nveselesc
Îți recit acest catren -
Tocmai l-am compus în tren...”
Când mă-ntorc târziu acasă
Și m-așez flămând la masă,
Nu zic „Vai, ce foame am!”,
Ci nevestei îi declam:
„Nu pot spune nici o vorbă
Rea despre această ciorbă
Este chiar ce mi-am dorit
Și sunt foarte fericit
Că ai dres-o cu smântână,
Ca acum o săptămână!”
Când merg cu metroul, eu
Țin în loc coada mereu...
Nu zic simplu: „Vreau bilet!”,
Ci orgoliul de „poet”
Mă împinge să recit
Poezii fără sfârșit
Despre trenuri și vagoane,
Roți, boghiuri și tampoane.
(Odată s-a întâmplat
Că de-atâta recitat
Cinci metrouri am ratat!)

Tot ce scriu e provocat
De această gravă boală,
Cronică și specială…
Deci, te rog, drag cititor:
Fii mai înțelegător!

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!