Inima mea să iubească
nu-i potrivită,
chiar de va iubi
se va umple cu iluzii
fără folos.

Când năpădit de dorințe
erupe din interior instinctul
m-am inițiat,
mâinile au înflorit bucurie
dar pe înălțime n-au crescut.

Am pus mult suflet
de unde nu era...

Vibrarea ce mă frământă
cuvântu-n ziduri de piatră l-a pus
de mi-e atât de frig,
mă cobor pe trepte la tine
cu sufletul pus pe cuțit
de o dorință mai mare.

Mai nesupus ca oricând,
prin conuri de umbră mă ridic
până nu se mai poate muri,
totuși se moare
inima iubire visând.