Mamă, cartea ta de rugăciuni
Stă pe-un raft tăcut la mine-n casă
Unde-s însă ochii blânzi și buni
Ce-o citeau cu-o vrajă luminoasă?

Cum ai crezut o viață-ntreagă-n ea
Și-mi impuneai, de-ai fi putut și mie,
Să cred c-un dumnezeu, din lumea rea,
Va face rai cândva și armonie.

Că numai prin cuvântul lui cel sfânt
Se zămislesc și se-ntrupează toate
Că nu există moarte pe pământ
Ori că există viață după moarte

Și câte alte basme mi-ai citit
Din cartea cu copertele-nnegrite
Te ascultam c-un aer liniștit
Știind c-așa-i povestea... tot promite

De ce nu poți veni acum să-mi spui
Că ai ajuns în rai și-n bucurie
Că n-ai murit ci azi prin raiul lui
Trăiești un început de veșnicie

Poate de-abia atunci aș crede-n vis
Și-n născociri de minte omenească
Închisă-i cartea... totul e închis
Pierdută mama, cine s-o citească?