Nu are drum spre tunelul de întuneric,
cu ondulații ritmice ale mușchilor,
șarpele caută căldura în uscăciunea
pământului casă.

Norii cerului se rup și transpiră
aerul cețos cu ploi mărunte de plictis.
Oamenii se închid în cutii de beton,
își plimbă de la unul la altul tăcerea,
caută în cuvinte ce nu se spune.

Plâng streșinile la geam, moțăie copacii
plecați din gradini pe dealuri,
vorbele devin rare și fără multă semnificație,
cei ce le ascultă se plâng de lâncezeală,
mor câte puțin în fiece clipă.
și rabdă griul care le acoperă ochii.

Ca niște pești în acvariu
înoată prin el pierzându-și răbdarea,
în cenușa umedă a frunzelor
putrezasc inimi de piatră.