tristă.
ei își nivelează visele tremurând
pe sfoară,
până când se stinge Soarele,
până când le cad tălpile.

se scurg pereții precum o clepsidră.
mirosul rece de iarnă înțeapă nările puțin câte puțin.
ceasul ticăie
absent,
pulsuri stricate se dau cu mine în leagăn.

suntem în lumea în care
ne clădim rostul pe gropile de gunoi.

bună dimineața, deci!
sunt pe jumătate un om mort,
pe jumătate un cântec vesel.
sunt o amintire desprinsă
de pe oase.

iar ceasul nu se mai oprește,
mă măsoara tot mai departe
de mine.