Un saxofon în lacrima nopții
suspină strada și Birdie rostește stins:
blues… blues…
brațe ce nu mai cuprind,
obraji ce susțin un tremur ușor
de păreri care sapă,
sapă al dracului de tare.
Simple riduri! ar spune viața care trece.
Linii! ar zice pictorul.
Ea însă știe că sunt descărcări
pe care pieptul i le-a smuls din portative -
tril scufundat în liniștea nopții
blues… blues…
Trup în ninsoare de mâini
cald și-mpietrit deopotrivă
când iarna îngheață un zbor și-l așază
pe socluri
unde frunzele dorm.
Blues… blues…