agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2012-10-14 | |
să drenezi găvanele,
în mâlul amintirilor lacrima nu mai are cum să fie pură; să faci ceva dezordine, e prea multă curățenie nici nu-ți pare locuită casa, iar privirea ta, nemobilată de prezent, e ca o pânză albă care acoperă părăsirea – rupe-o, fă-o franjuri sau înnoadă fâșii să te poți coborî pe geam, nu te arunca; ești în stradă – du-te, ce te-ntorci speriat?… toate sunt împietrire, ce dacă ești singurul viu!.. trage de mânecă statuile, și ele au fost odinioară oameni și tu ești oarecum statuie, uite câți porumbei și-au lăsat urme pe creștetul tău involt, nu te șterge sunt aspirații, rugăciuni, întoarse spășite, neîmplinite catifeaua după-amiezii e înșelătoare, nu te opri, să urci înserarea până la capăt, bătrânii tăi bocanci - boi în jug obosiți, nu-i biciui, în noapte o să afli vindecare trebuie să o întâmpini fără patimă, fără regrete, patria visului este densă, untoasă, neasemuit de frumoasă… nu te lăsa corupt de ea… să nu arunci cămașa în foc, aici combustiile sunt sâmburi, încă o zi te așteaptă și cere vamă și nu vei avea cu ce plăti… nu-ți plânge de milă sunt singurătăți nobile, precum Creatorul, în care poți să-i fii chip și asemănare doar creând – ustură mult mai tare singurătatea comună, în furnicarul ostil; timpul nu se pierde, se câștigă și din câștig nu-ți rămâne nimic, totul se împarte, rămâne aici orologiile da, pe ele le poți arunca în foc fără să-ți pese deși scânteirile nu-ți vor lumina urcușul să n-ai spaimă de moarte, ea e mult mai însingurată și nu păstrează pe niciunul, niciuna dintre recolte hambarele cerului sunt veșnic flămânde într-o bună zi – doar astfel va fi bună – vor întineri pietrele și tu vei fi una prețioasă pentru c-ai străbătut drumul inițiatic fără să privești înapoi precum un sunet ce nu se poate întoarce-n carnea instrumentului nu înfășura strada cu urme intacte, las-o celor ce vor veni după tine, nu este niciunul care să n-o parcurgă, fie și târziu, oricât se poate crede fiecare că este iubit
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate