uneori frământ lumina cu gingiile roase
de marginea patului
ca un delir
și desenez o sângerare masivă
aș putea fi astfel
acea jumătate de zi
din brațul tău drept
în care nu se rătăcește nimeni
niciodată
iar tu
ai străbate calmă venele mele
ai pătrunde în singura cameră egală
unde lumea este la locul ei
și mi-ai atinge umărul cu blândețe
înainte de a se scurge printre degetele tale

mașinăria cu pene ar începe atunci să se rotească
uraganic
în jurul propriei tale ființe
și ai simți cum te înșurubezi
în pământ

dinspre frunte
călătoria ta era
ca un carnaval bolnav
pentru că în burta animalului
nu se mai auzea
decât singurătatea ta

crucificată în mijlocul aerului