mă scoate din casă doar foamea de vulpe
și-mi poartă pe câmpuri tristețea deșartă
să-mi fie iertată mulțimea de culpe
din cuget îmi saltă cuvinte de ceartă

cârceii furnică adesea prin pulpe
iar pașii mi-i număr s-astâmpăr durerea
mă scoate din casă doar foamea de vulpe
în cântec de trișcă dispare tăcerea

m-apropii de-ulucul cu izmă înaltă
parfumul mi-aduce în minte-o vacanță
izvorul ajunge cu-ncetul în baltă

și gânduri și fapte sunt puse-n balanță
o rugă e viața ce-n suflet cu-o daltă
tot sapă să-ncapă mai multă speranță