nu îți aud mâinile rostogolindu-se
la suprafața apei unde se boteza pământul
de murdăria umblaților
sunt un declaraționist în care se tăvălește
un munte încălțat de toate înălțimile
ultimului cuvânt în viață

dacă aș vinde certitudini la bucată
m-aș îmbogăți de oameni
iar ziua de astăzi nu ar ajunge niciodată
un alt condamnat la ghilotină

vântul și-ar auzi vânturarea
rupându-și coastele într-o noapte
sărită pe litere
la sfârșitul femeilor unde s-a aplecat să moară
ultimul oraș tânăr
iar tu iubito mi-ai fi mâine-le
din fiecare zi

dacă aș mima începutul
toate poveștile trecutului îmi vor cotrobăi sângele
despre ce ar fi putut să fie
dacă el nu ar fi fost

când mâinile tale spală lumina
uitată în ochiul meu drept
ca o blasfemie
nu mai bag de seamă dacă eu sunt mizeria ta
sau murdăria întregului pământ
pentru că tu speli egal iubirea mea
și afară
și înăuntru

pe dinafară
dacă m-ai iubi cu ambele mâini
îți vei da seama cine este tăcerea mea
de unde aștept
creșterea lumii
dar dacă mă vei șterge puțin mai apăsat
mă vei ierta de toate nopțile pierdute

pe dinăuntru