agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2012-11-23 | |
Cartea Poemelor
*** 15 *** Pe-aceste plaiuri… [partea a III –a ] Pe-aceste plaiuri, Privit-a sufletu’ către frumusețile pământului Și a început să picteze tot ce zărea… S-a născut, de-a lungu’ vremii, mulțimea de tablouri, Care mai de care, să farmece pe-oricine, cu frumusețea sa; Că privit-a sufletu’ către primavară De și-a văzut copilăria, Momentele când totu’-i ca-ntr-un vis Și n-ai mai vrea să te trezești Când în culori te încongioară… un paradis… Și atunci, pictat-au chipuri de copil, artiștii Ca să-ți arate felul cum erai, cândva, Când totu’-n giuru’-ți era atât de viu Încât și acum, ai vrea să retrăiești, Pentru o clipă-n plus, fericirea, Chiar dacă sufletu-ți oftează, Ca un pribean, într-un pustiu În care nu-și găsește oaza… Dar iată, ca un copil, te trage iarăși, de mână De-ți arată că acel chin, ți-e pe sfârșite Și salbele înverzite, ți le-a depune-n palmă Cu degetele-i micuțe, În zi de primăvara, Când toate-s înflorite… Privit-a sufletu’ lor, către vară, Iar culorile, s-aprinseră, tacit, pe pânză Atunci când vântul căldicel, devine așa de-ocrotitor Încât iți vine să-mbrățișezi, de-ai fi femeie, Seară de seară, acea briză, Cănd păru-ți flutură, ușor, Și rochie lungă îți așează, de te numește zână… Apoi, raze de soare, s-agită, să dea lumină Iar ochii tuturor, se-nveselesc Căci norii, sus, pe cer, se-mbujorează Când paserile, pre limba lor, vorbesc… Da’ toate ... parcă nu vor să se termine Iar pictorul, demențial, Amestecă în fel și chip, cu cea răbdare, Culoarea, pe paletă Ca mai apoi, să o întindă drept fundal Spre bucuria vieții… care… Îi șade bine când se reflectă Într-acea oglindă… Iar ramele-i, s-adună, în spirale La fel cum iedera se-ntinde, pe copaci, Cu miile-i de brațe, acaparatoare, Și sărutând adesea, mușchii umezi, Își face cale printre scoarță, Până ce încep a cade frunzele În zilele de toamnă… Atunci, totu’… Se schimbă-n ruginiu… Copacii, se scutură, Parcă răpuși de boală Iar vântu’ rece pe dată Strânge în juru-le roată, Fiecare frunză… Pictorii, atunci, șad Între triști și veseli, Născând melancolie În cea fost cândva, Pe pânza albă, Culoarea vie… Și uite-așa, Cu nostalgie, Vine… iarna… Iară totu’-n giur, îngheață, Pân’ și pensula, Din mâna lor, Parcă tace… Moartă, Fără de viață… Da’-ntr-acelea clipe, Din ceruri, cad, Rând pe rând, fericite, Cristalele de gheață… L-a-nceput, mai slab Și-n timp… s-agită Printre frunzele de brad… Ah, voi, pictorilor! Minuna-se-va sufletele De tablourile vieții La fel ca-n clipele Sublime, fără de prihană, Ale tinereții… Iară voi veți sta, colo-n biserici, Cu pensula-n mână, Amestecând pasteluri, în vitralii, Ori, la strană, Pictând doar îngeri, În sufletele voastre Având doar voie-bună Ce va să le-mpărțiți, Drept daruri, către alții… Fi-vor și ei, Pentru o clipă-n plus, fericiți… ©Th3Mirr0r
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate