între gingiile înduplecate de bătrânețe
ronțăi fluturi
și îmi curge un oraș cu riduri întregi
pe sub pleoape
ca o turmă de umeri ridicați în sus

o lume cu picioarele desculțe se alungea în sângele tău
ca o linie dreaptă în care nu au existat niciodată
începuturi sau lumini șoptite în largul ferestrei
tu aveai coapsele strânse întretimpuri
eu îmi despleteam străzile crescute
ca o nerăbdare în care uneori
ne îngropam mâinile de toate zilele

în spatele țipătului ei brunet
un jurnal consemna țărmurile care își izbeau mările
în trupul neted al unui pește

doar eu
mă condamnam la tăcere