Greu e singur pe pământ
Când nimeni nu te-nțelege,
Sufletu-ți l-auzi plângând
Și nu mai ai ce alege.

Invidios pe lucruri mici
Ești atunci când n-ai iubire,
Blestemat am fost să fiu,
Invidios pe fericire.

Căci din griul iernii grele
Ce planeta veștejește,
Þi se pare c-astă iarnă
Tot mai mult se prelungește,

Înghețând cu-a ei zăpadă
Inima-mi cea răvășită,
Transformându-ți viața caldă
Într-una nefericită.

Căci atunci când lumea-mi dragă
Un soare-ntre nori a pus,
Mie-mi pare acel soare
Că un an de zile-a plâns.

Căci atunci când frunze verzi
Primăvara s-ar ivi,
Mie mi s-ar părea toamnă
Și frunzele ruginii.