Să-mi iei gîndurile și să le îngropi în tărîmuri alcaline,
să le uiți unde moartea își abandonează epavele cu speranțe
și unde noaptea ne prindea cu lumina-n vise.
Și să-mi iei venele,
și să-mi ascunzi zilele în mormanele de
amintiri ce zac după colțul timpului,
să-mi îneci a fi-ul în fiecare secundă ce va să vină,
să-mi scurgi otrava din ochi în maluri de amurg,
să-mi topești soarele în ceață, ca un postmodernist
nebun, să mă închizi în mine.