Moartea stă lângă sobă ca o babă senilă,
se vaită,
mă fac că n-aud, nu văd.

Gând peste gând și niciun vis
contrariați peste măsură,
gândul tău cred că-mi dă insomnii
nu crezi nimic și adormi.

Am sărit la fereastră
mi s-a părut că a trecut o umbră,
dar nici urmă de tine
nici urmă de vis
doar nepăsare.

Urc dezinvolt treptele scării
razele soarelui bat sub tălpi,
tu mă strigi cu gesturi
pe care încerc să le înțeleg.


Totul e o degringoladă de păsări speriate
între ochi mi s-a interpus o ceață,
ceartă molipsitoare,
tu nu recunoști adevărul
eu nu știu care este.