Ne-am adâncit în noi înșine
sau în alții
ca pâinea caldă în ochii unui om flămând de patru zile,
sau așa ne închipuim
dintr-o sinceră și pură plictiseală
poemele curg
de zici că-i uitat vreun robinet deschis
pe valea poeților
mai vii sau mai morți
funcție de ceva obiectiv ce împiedica relativizare
numai așa de chichi.
Poeme sociale, filosofice, istorice?
Parcă am auzit de ele pe la niște scriitori
din secolul trecut
sau poate pe undeva și mai departe în timp.
Azi mai zărești ici și colo câte unul
încercări poate mai multe
însă puțină poetime preocupată de altceva decât de sine.
Balanța s-ar vrea echilibrată
prin poeții-petre-ispirescu
aceia care scriu povești cu zâne, căpcăuni, elfi și alte câteva creaturi de basm
ceea ce ridică întrebare
unde fuge toată lumea?
Dintre parabole și jurnale se mai ridică
așa ca un fum timid de țigară poziționată lângă un geam întredeschis
poeții-jurnaliști, tip ziare sau tip talk-show,
care mai lasă să se întrevadă șansa realismului social,
de cel duioso-amoros fiind deja saturată piața
sufletelor și ochilor care încă mai au chef să citească.