agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2013-01-30 | |
nu mai știam ce-i cu mine
prietene n-aveam nicio boală depistată ci degeneram în trupul hidos adolescentin doar gândul metafizic mă deforma ca pe-o pendulă antic încremenită pe-un perete al camerei de zi din mijloc nu-nvățam aproape nimic dimineața la cursuri mă frământau ideile voiam să mă port original chiar genial lăsam deschisă poarta de fier seiful rațional necunoașterea era a doua mea natură iraționalul mă invada cu idei vise doar că nu măinsultam scuipând pe oglinda mare din dormitorul surorii plecate la studiu-n București eu i-l ocupasem că era mai mare intuiam renașteri viitoare la alte vârste mi-era silă de familie de colegi de profesori de impusa învățătură o silă proverbială cum au avut de altfel în anii ’90 prea mulți din aceeași generație și cum nu cred că-i alta pe pământ murea atunci o lume dispărea pentru noi idealul democratic scindarea socială se-adâncea an de an cărțile cărate de la împrumut lângă manuale insignifiante maxim cinci din păcate puteau fi schimbate și a treia zi de mine ori dacă nu mă mulțumeau chiar peste douăzeci de ore erau devorate multe cu nesaț până-n a unșpea și-n ultima vacanță liceală mi-arătau câte ceva din mine însă făceau să mă și uit punând întrebări ca “de ce trăim oare pe acest pământ prostia crește mintea noastră descrește” “dacă tot nu se-arată niciun semn speranța nicăieri de ce nu-i Dumne...” “dacă perdeaua iluziilor ar dispărea ce Doamne iartă-mă sau ce dracu’ s-ar întrevedea” “unii mor alții trăiesc eu de ce mai lenevesc” “sunt un nemernic n-am niciun talent nu mă pricep nici să-mbătrânesc de tot” și alte trăsnăi hilare oribil și nesociabil aveam complexe zeci sute chiar mii zeci de mii sute de mii nedescoperite încă asociate între ele precum asociațiile de locatari din blocurile mamut corporații lanțuri întregi de complexări frustrări refulări disimulări apucături nefirești automatisme de tot hazul teribilisme-n singurătate tertipuri ieftine masochisme desfigurări mascări obiceiuri primitive ONG-uri cu programe de automutilări prea devreme activismul complexelor mă gârbovise nicio făptură-n carne și oase nu mă-nțelesese puteam să jur că n-aș fi întâlnit-o decât în tine prietene fost coleg de clasă în marea noastră clasă din colegiu mult mai inteligent nefățarnic calm sigur pe tine programat să-nveți de toate și practice nu doar chestii teoretice nu pentru note excelente ci pentru viață ah ce naiv am fost patru-cinci ani nici nu-ți imaginezi frate cât de mult voiam ca eu să devin tu nu și invers că m-ai fi înjurat cu toate astea mă complăceam să disper să delirez ca demonul dostoievskian să-mi bat joc cu cel mai mare sârg de ce-i în jur pentru că nu îmi mai dădea târcoale altă trebuință al lui Maslow decât una nespusă de el trebuința aventurii și-a negării sinelui scufundarea într-o baie de mulțime precum starurile zilei pe alt meridian evadarea minții mele ca într-un vis interminabil și bolnăvicios iar tu prietene tu dispăreai cu totul mă flagela destinul înstrăinării înnebunitor mă complăceam ca Marsias în ghiarele lui Apollo și jupuit cu sângele scurs complet din obraji cu orbite vinete de mort cu multe coșuri care explodau ca vulcanii noroioși ori de puroi infect nu voiam să mă omor ci dimpotrivă să renasc ca un vampir din starea mea larvară aiurea apucând prin lumea largă strălucitoare ca pielea unei foci din a douășpea nu aveam alt gând dar îl ascunsesem ca pe ultima soluție în inconștient eu imperfectul încăpățânat eu pervers certat cu sportul cu programul zilnic de-nvățat cocoșatul fără prieteni săltărețul pe trotuar umilit în conștiință de-atâtea reproșuri sau dezaprobări primite de la cine mă vedea credeam de mic că mă va paște un deces înainte de majorat resemnarea asta se cuibărise-n suflet ca un bandit pătruns prin efracție chiar ziua-n amiază mare noaptea astmul uneori pe fond nervos mă zguduia de nu mai puteam să-adorm decât în coșmar ori în fantezii nedeslușite bine la care și subconștientul maladiv mai lucra mai le-mpopoțona căscam ochi mari visând cai verzi pe fereastră cai incolori albi-negri funerari intram și-n extazul cel mai destrăbălat ca într-un sabat – levitația mă închipuiam un lup foarte tânăr încă nu vânasem nimic și era o iarnă interminabilă poate la cercul polar nu găsisem dar nu căutasem nici hoituri deși mă sfâșia foamea eram ca un lup abia înțărcat vegan mâncam poame uscate licheni și bureți de aceea ochii sticleau ca la vampirii lihniți foamea cea ancestrală-ereditară îmi bântuia burta subtă pășeam prin sângele lăsat în băltiri dar nu exista carne pentru mine nu mă atingeam de vânat nu mă-nduram deloc să sorb să mușc realitatea palpabilă din jur ci căutam altceva cu totul altceva și altceva până m-a învățat o lupoaică de vârsta mea ce și cum |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate