Înainte de a citi poemul vreau să-ți spun că tot timpul cât nu am fost împreună
Ți-am ascultat melodiile, m-am îmbrăcat în cămașa ta, fumam cu degetele ca tine
Te imitam în lipsă, încercarea de a completa absența m-a făcut din nou copil
Un copil care repara zi de zi jucăria stricată, lega, lipea, fâșii de amintiri
În iubire e o lipsă acută de oxigen și cu cât înaintez cu atât mă sufoc, nici măcar
Nu-mi dau seama că nu-mi aparțin, corpul meu e la tine, în iubire merg mereu
Desculță și cu toate astea nu am simțit nimic doar să scriu rândurile de mai jos:

Când ne vom întâlni vreau să-ți desenez pe piept un labirint
Să mă așez peste tine/ în tine și să ne pierdem împreună
Să ne pierdem simțurile, gândurile, să fim ca doi delfini eșuați
Din motive necunoscute, unul în corpul altuia

Singură, bucată cu bucată mă strâng de pe jos, nicio pierdere nu e finală
Tot timpul mai pierzi ceva, o mână, o iubire, lipsa ta e un gaz toxic
O pungă de plastic peste un cadavru tumefiat găsit pe un câmp înghețat
Iubirea mă aruncă din mine, mă scoate afară din casă, merg bezmetică pe străzi
Și doresc să-mi bag cât mai adânc sufletul în tine, să nu mă vadă nimeni
Așa ciungă, îți citesc poemele, beau vinul tău. Unde ești?
Ce se va întâmpla? Cine va muri primul? Vei sta cu urechea lipită
De mormântul meu să-mi asculți inima până vei prinde și tu rădăcini