m-am reîntors acasă
scăpată de ochiul grav,
ca de fiară sălbatică,
ce mă privea tăios
din unghiul străzilor cenusii,
unde ploile de toamnă
parcă au murdărit mai mult,
decât să spele,

ochiului grav,
i-aș spune să înceteze
a sculpta talie de viespe vieții...
cândva,se va rupe în două.

nu știu rimă,
nu știu poezie,

o femeie-și mișcă șoldurile,
ochiul grav,cu privire tăioasă,
scrie în colț;

mi-e așa de urât de el,
de-ar da în boală de bube,
să se-nchidă,
și fruntea să nu-mi îmbătrânească
și mai mult,
când egoismul mă apropie
de această stare din mine.