S-a trezit din somn de moarte, Zamolxe
și a spus: De-acum încolo, toate câmpiile, diurna și femeile lui,
sunt ale tale. Am crezut că visez, sau poate, am febră...
dar nu, câmpiile alergau de colo-n colo, femeile turnau vin
într-o gură imensă, banii curgeau gîrlă
așa că am prins curaj, m-am ridicat din pat
și am început să mă rog. ( Nu m-am rugat de mulți ani,
dar iată, am simțit că a venit vremea
să mă lepăd de Lepădat ) Vânt mare s-a stârnit,
iar Zamolxe, ia-l de unde nu-i. Și m-a luat o frică și-un tremur,
un ochi mi s-a făcut cât balena și am văzut apa
în care a trebuit să mă înec. Era o altfel de viață,
nu pot să spun dacă mai bună sau nu, dar
trăiam împreună, într-un fel, iubeam și (nici aici nu
sunt cu totul exactă) creșteam un câine cu covrigii în coadă.