la cumpăna nopții stelele își mascau privirea
fluviul prindea în brațe apele zbuciumate
gândurile se înșirau în perdele la orizont
prin care femeile priveau lumea
cu tălpile goale pornită pe drumuri
cum cuvintele
neascuțite pe nici un tăiș de iubire
visau îngemănarea coapselor cu întunericul
și o căldură somnoroasă sub piele

cât de vinovat poți fi să rămâi undeva uitat
cineva să te găsească fără identitate
și să te crezi mai departe important
iubit chiar

nu știu dacă Dumnezeu mai e în tine
în orice loc ai însera
sau dacă aici trebuie să ajungem cu toții
când moartea ne va face cu ochiul
și ne prefacem că n-o vedem