Să-ți cauți umbra ca miopii,
s-o spânzuri după de un nimb ...

de mine-ncerc să mă apropii,
de mine fug de-atâta timp.

Să crezi orbește-n tine
și să te zidești
cu tâmple arse de nesomn
până la soare
într-un vis;
să nălucești apoi un turn
cât noaptea de înalt ...

înfiat de noptieră
cu tot cu cearcăne și umbră,
am început
cândva demult
să îngemănez
pe pagini umede
amurguri cu aurore.

Dar m-a făcut nebun o lume,
căci singurul meu martor
a fost singurătatea

și am sfârșit prin a cădea
din visul meu într-un coșmar
străin,
zdrobindu-mi oasele de la picioare.

Să-ți alergi sângele după himere,
să fugi ca orbii după inimă mereu,
să-ți spânzuri după umbra în cădere
de umărul obosit al lui dumnezeu ...

nimic,
nimic nu îmi lipsește,
nimic,
nimic nu este-al meu.

Hai, fabrică-ți, așadar,
măști, iluzii, copii,
te lasă îndrumat de tartor ...

de mine-ncerc să mă apropii,
singurătatea mi-este martor.






2006-2007


din volumul Pictat de ploi, Editura Larzcolor, Chișinău, 2008

05.05.2013;
08:49