agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1371 .



linia după care am încetat să mai cred
poezie [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [AlwaysWasIsWillBe ]

2013-05-10  |     | 



atunci când visele
îți intră în oase ca o brumă rece și încep să doară
nu mai poți renunța la ele

azi noapte un nou-născut
a adormit în brațele durerii ca în brațele unui părinte neglijent

eram eu

m-am trezit în vis
într-o dimineață la 5000 m altitudine undeva în Nepal
aerul era atât de rarefiat încât nimic nu mai durea
nimic nu se mai supunea legilor fizicii
ci doar legilor inimii mele

nu existau drumuri poteci sau autostrăzi aglomerate
din tălpile mele se întindea un imens lac glaciar în care m-am scufundat
simțindu-mă pentru prima dată aproape de idealul de "acasă" și am început să imit reflexia
tuturor persoanelor ce treceau

era un carnaval iar eu eram în spatele măștilor personajelor principale

singurul credul în fața unui munte de pirită numit fericire
era în alveolele pulmonare laringe faringe în papilele gustative și corpusculii tactili
așa că am disecat totul în 2 apoi în 4 apoi în 8

și era minciună
și era nefericire
și era boala oamenilor ce nu știu să iubească
și era înșelăciune

erau atât de fericiți încât și fericirea ar fi intrat în depresie cu ipocrizia din venele lor
cele mai luminoase suflete erau vândute la negru
locul unde luminau pentru ultima dată

era atât de greu totul
avea o densitate atât de mare încât lumea lor se reducea la un punct
la un glonț ce ricoșa în zidurile din care nu găseau ieșirea carnea le era ciuruită iar lumina trecea prin ei
amintindu-le că în tot nimicul ce sunt au existat

oamenii se nasc puzzle-uri întregi
ale căror piese le sunt furate sau rătăcite sub iluzia trecerii timpului
puțini știu că ar putea găsi drumul spre întregul ce au fost
căutându-le și revendicându-le de la
traficanții de suflete

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!