am rămas în gară
trenul meu are întârziere de șapte vieți
ceasul l-am potrivit într-o stație mai devreme
și da
buzunarele de Pinocchio au atras atenția călătorilor de la clasa I
doar un bătrân cu baston de Sisif
s-a așezat lângă mine
suspinând greoi
răsucind pe deget o verighetă de argint
și printre buze șoptind un nume
doria, doria, doria mea, doria
motivul tăcerii sau privirii mele
a fost o cauterizare inconștientă
în fața morții

am rămas în gară
gândul că cineva îmi va vorbi
îmi aducea o permanentă stare de fericire
și ce dacă sunt femeie
și de ce îmi este frică
și ce dacă întrebările sunt ale mele
nu oricine le aude
și nu oricare macaz ne aparține
poți privi liniștit în jur
rațiunea e un măr copt în vârful capului tău
în buzunarele mele rupte
s-au scurs pietrele salamandrei de lut
șerpii stau încolăciți pe bancă
așteptând trenul meu
câtă vreme să mai fie?
cât din timp a mai rămas?