mai mult melci decât oameni
ne ducem în spate singurătățile
ne lungim ochii spre luminița din capătul tunelului
și când ajungem acolo e noapte
greierii țârâie
iar luna soarbe din noi ultimul strop de liniște

mă îmbrac mai mult în negru
de când oamenii au uitat să se nască din nou
au învățat moartea pe de rost
și o repetă la infinit