E noapte și îmi apari în minte
Și plâng că nu am mâna ta să mă alinte,
Tu ai ținut cu adevărat la mine,
Îți mulțumesc, Andreea, că mi-ai vrut bine.

N-am ascultat vorbele ce mi le-ai spus,
Mă priveai în ochi, spunându-mi că voi ajunge sus,
Râdeam când ne țineam prin parc de mână,
Nu te supărai, țineai mereu la glumă.

Ne-am cunoscut în Herăstrău,
Mi-a plăcut chipul și glasul tău,
Vorbeai cu sora ta mai micuță
Și ea ca și tine e o drăguță.

Cum te cheamă, timid te-am întrebat,
Tu ai răspuns, Andreea, cu al tău glas cel minunat,
Te-am luat de mână, apoi tu m-ai ciupit,
Ne-am ținut în brațe și două ore ne-am vorbit.

Îți mulțumesc, Andreea, pentru fiecare minut,
Pentru nopțile când ne iubeam neîntrerupt,
Pentru iubirea și respectul pe care mi-l porți,
Pentru gurița ta și zâmbetul ce mi-l arăți.

Chiar dacă ne-am despărțit dintr-o prostie,
Îmi pare rău și mie, dar și ție,
Mă suni, spunând că vrei să-mi auzi glasul
Și că-ți apare imaginea mea la tot pasul.

Păcat că nu sunt cu tine-n București,
Dar o să vin, aș vrea să mă aștepți,
N-am vorbit cu nimeni despre tine,
Până acum doar tu mi-ai arătat că ții la mine.

Să nu te superi c-am scris iubirea noastră-n poezie,
Secret, de azi înainte, nu mai vreau să fie,
Îți mulțumesc, Andreea, pentru iertare,
Alta ca tine nu cred că mai apare.