Pe țărmul unei lacrimi, rămas un stâlp de sare,
Mă rog să vină ploaia să mă topească iar
Apoi să-ți urc pe geană, ca strop de chihlimbar
Să mă ascund sub pleoapă, un nor timid sub zare.

Cristale rotunjite de fire din nisipul
Ce te-ntrupa pe malul pustiu de pescăruși
Se strâng în boabe albe, crescute pe-un arcuș,
Ce-n cântec vrea să-ți treacă, din amintire, chipul.

S-au ofilit și pașii de-atâta dor și apă
Amestecați cu alge se trag să moară-ncet;
Un pescăruș ce poate a fost cândva ascet
Privește-n sarea albă și dorul își adapă

În ploaia toamnei aspre ce nu mai vrea să vină
Să-l strângă din strânsoarea sărată-amărui...
Dar pân-atunci te-așteaptă, cu soarele s-apui
Să te-ntrupezi din mare cu umbre și lumină.