Viața mea a început în ochii mamei
când privea cerul cum se strânge de mijloc
ca o rochie de care se prinde femeia și-i umple formele
tot atunci își aștepta alesul
precum aștepta să se crape de întuneric.
Spunea ca noaptea e întotdeauna
fără soț
și că cea mai mare frică a omului e ca nu cumva să se trezească înaintea visului.
Mă adormea cu degetele ei frânte-n pagini albe și
îmi spunea pe nume,
atunci m-am născut prima oară
și numai Dumnezeu știe de am plâns.
Pe atunci tata n-avea de unde ști
că eu venisem deja pe lume și a trecut atâta timp
până să mă ia în brațe.