am rupt în două patul de răbdare
eram mai tineri decât minutul în sine
păduri extremiste și cimitire goale au învățat să trăiască în noi
încăperi unde ne-am sindromizat
iubirea excesivă de cifra patru
pentru că ne înconjoară

de altfel este singura dată când ne lăsăm apreciați
cântăriți până la încredere
avem ochii deschiși la ultima literă
când traducem păcile șovăielnice
cu mult înainte să fim prietenii trupurilor noastre
cu puțin înainte să ne rumegăm fricile descompuse până la mirosul oaselor

(de un alb imposibil)

ai exagerat mereu cu tolănirile tale în același fir de praf
de parcă nu din mine îți creșteau gemetele
ci dintr-o miză scăpată de sub control
ca niște păsări ilegale
atunci
când ne supraviețuim în număr mare
din această oribilă zi

de luni