Îți scriu,
convins că nu ai fost o simplă existență terestră,
că nu meriți în adâncurile uitării să te risipești;
pe fondul sonor al concertului pentru pian și orchestră
fă cunoștință cu generația mea,
distinsă Doamnă a culturii românești.

Zăbovesc asupra epistolei contemplativ
implementând conceptului saussurian sintaxa,
și parcă vinovat de gestul meu tardiv
te identific cu Opera Română, Margareta Metaxa!

Uitarea îngroapă totul îtr-un perfect preludiu,
dar se putea face din numele tău un antet;
nu cunosc să fii în manuale temă pentru studiu,
nu cunosc să ai printre noi un cât de mic monument.

De ce acordăm nedreptul anonimat
celei care a trasat în cultura muzicală axa,
atunci când a pus bazele Operei Române de Stat?

În numele poporului român îți cer iertare, Margareta Metaxa!