desenul privirilor așterne cuvintele ude
pe coala vieții albe
nespusele gânduri se așează în tăcere
într-o simplă vrere
și par a fi o lecție
din moment ce liniștea este prezentă
în datele unui proces verbal
cu scrisul caligrafic
spre partea stângă

femeia ultimă la brațul unei nopți celeste
joacă în rolul principal
mereu altă și altă poveste
trăiește personajul secundar
cu metafora unei toamne și frunze nedefinite
de culori cu sensuri
de vânt stârnite
nonsensurile
dispar

cuvintele se înalță cu păsările călătoare
spre o destinație necunoscută unei iubiri
cu chipul din culorile toamnei
roua de pe cămașa înflorată surprinde alte zori
în desenul cu atâtea nuanțe
trăiesc și scriu pentru tine
alb poem.