Nu te-am știut cum vrut-am să te știu
Deși pe-aceeași pernă nu o dată
Am stat din prea devreme-n prea târziu
În dusa vreme binecuvântată.

Aveai priviri de neguri și tăciuni
Și gene lungi de spic în pârguire
Duminici neîntrerupte fără luni
Adăpostea tulpina ta subțire.

Acuma toate-s stinse și-mpăcate
În gândul meu între-amintiri apus
Doar ca o mână fluturând din noapte
Ori ca o frunză picurând de sus

Te mai adun din neguri de uitare
Cum un arcuș și-adună melodia
Și te suspin prelung prin înserare
Maria, tinerețea mea, Maria.