când se face toamnă înmoi îndelung
biscuitul în cafeaua cu lapte
și ascult cum se umflă

cu brațele amorțind până la coate
în colțul meu
tremur ca lingurița de argint
verde pe margine
înainte să cadă în ceaiul bunicii
sunt moale și ștearsă
o cârpă pentru praful de pe țigle

peste mine se adună grămezi de frunze
încât de nu s-ar subția lumina
ar coborî și soarele pe casă până jos
cu toată greutatea