E-a doua oară când te naști timid
sub pleoapele mele
îngenuncheate în fața
nopții tulburătoare și tristă, mută
ca privirea zeilor, rănită
de timp și nemurire.
Abia acum simt cum
îmi cuprinzi în taină amintirile
cu toate brațele pe care
ți le-am dăruit de ziua nenașterii tale
din dor. Izvor de neliniști curge
de la sânul tău hrănind suflete
ce-și doresc să-ți simtă
fiorul renașterii din mine.
Cu tine mi-e teamă că mâine,
cândva, îmi vei pierde brațele
oferindu-mi în schimb
zile învăluite-n uitare și tăcere.
Plăcere mi-ai lăsat,
atât cât să vreau
să te mai naști o dată
sub pleoapele mele
îngenuncheate în fața
nopții.


Gabriel Dragnea