smulse dintr-un punct golit de interior
toată lungimea lor s-ar desprinde până la ultima picătură de umanitate
s-ar lăsa iubiți de jur împrejurul umbrei
și ar izbucni în tăcerile neumblate ale dihoniei

trupul unei femei nu este cu nimic mai prejos
decât malul unei ape
la suprafața căruia nu mai crește niciun os de pește
nicio foame de păsări

trupului unei femei întinse în spatele gol al frunzei
se transformă în astăzi-ul babelian
construit din zeci de limbi străine sub palma dumnezeului
de frunți

mai ales când începe să plouă cu fluturi întunecoși
și piepturi de păsări se rostogolesc prin ferestre
și ochi de fluturi mor cu sutele în plânsetul păsărilor
iar oxigenul se vinde direct din ambulanțele sfioase
direct din femeile dezbrăcate la marginea pământului
ca un crez

mai ții minte
alaiul spitalelor nervoase învârtindu-se în jurul unei cruci
de rege?
la sfârșitul lui
trăia singurătatea goală
femeia
de la mijlocul poemului