eram împărțiți ca niște culori stângi tuturor iubitorilor de carne vie
continentele erupeau cu luciditate
din trupurile noastre vărgate
pentru că eram urmașii alergătorului pe ape și ne iubeam nebunește
malurile

de o parte și de alta a dumnezeului
arbori miopi se închipuiau îngeri
înainte să devină cruci
pentru o singură înălțime
dar ce îi pasă lui de împăturita liniște
cuvântul sinucis în mine și cristosul cu nervii împrăștiați
de gloanțe
au fost mereu același lucru
arborele comestibil până la frânghie ne-a concluzionat
morți ai zilelor noastre

chiar și atunci când ne scuturăm frunzele
dintre dinți