mă inspiră tot ce nu am
pantofii selecți cu toc ai vecinei de la doi
geanta de voiaj a navigatorului dornic de casă
poezia suavă cu iz de păpădie a unui necunoscut poet – pot fi chiar eu;
lipsa mijloacelor de transport din țara mea dragă
dar ce tot spun
nu am nevoie
pot să merg am picioare
urc munții privesc vacile cum pasc la înălțime
din palma lui Dumnezeu liniștea
de ce aș căuta mai departe

mă inspiră bolta de struguri a tatei
țuica lui de 45 de grade
tocana de legume care căptușește beciul și nu invers
omul bun care mai bea din când în când cu tata

nu am pian dar știu să fluier cu două degete
prezent, mă cheamă Silvia și sunt deosebit de tânără
inspirația îmi trece prin urechi odată cu marfarul

stop. mă opresc.
în viața mea bat trei inimi
trebuie să am grijă de ele
le acopăr de ger să nu pocnească de sărbători
cu vesta de lână a bunicii
ea doarme în pământ de ceva vreme
nu se plânge de frig

când o să mă fac eu mare
o să-i cumpăr o plapumă groasă
din care să crească mulți ghiocei
așa îi plăcea ei
să-i poarte la tâmplă