Îți sunt ce-mi ești, o așchie discretă
Din lacrima cioplită pe furiș
În ochii ce așteaptă, tot închiși
Să mi te-aducă-n cale, amuletă

Ce-o port pe lanț și-n piept, dintr-un desiș
De temeri aiurite-n giruetă
Doar inima-mi mai mișcă și poetă
Îți scrie noi poeme pe prundiș.

Uitarea-n valuri măsluite-n ceață
Nu vrea să-mi dea măcar un timp de pace
Și clipele ce vin le vreau prefață


La cultul ce se naște din găoace
Și lumii am să-i dau o nouă față
Când voi spăla lumina în răstoace.