agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ a învăța să dialoghezi cu sine sau cum să faci o breșă într-un zid interior
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2013-12-26 | |
În ochii tinereții seninul e albastru.
În ochii bătrâneții e sprijin și lumină de astru. În fața mâinii sale primul își vede forța, Al doilea trecutul; în relele cuvinte, în lucruri și minciuni Primul se-ncurajează și privește-nainte, Al doilea-n tăciuni. E un drum lung, și pașii, să-i vezi și să oftezi, îți cheamă oboseala; Ea vine însă în cadențe diferite. În primul caz cu somnul, cu unele-ncordări, În celălalt cu gândul la vechile sforțări. Trecând peste cuvinte, peste haine uzate Dincolo de zbârceala aparenței, Auzul înfundat surprinde ecoul întâiului, Revede repetiția eului; Care îl privește cu ochi necunoscut În tainica încrâncenare a noului, Și în respingerea lui. Pomii și gâzele, suflul sau noțiuni Se repetă în primul, Și scurgându-se lin din al doilea Se retrag, se feresc și reped pe fereastră afară din camera lui. Tremurul lumii, nesiguranța atingerii formelor Se prefac în tăria întâiului, În siguranța din vocea lui Norii trec și cu aceleași minute îi acoperă pe-amândoi, Cu mișcarea secundelor înainte Și chemarea celuilalt înapoi. Culoarea ca sentiment al naturii, prin cerul acoperit Satisface nevoia și seva din noul venit; Celălalt își acoperă capul de paratrăznetul temerii lui. Mersul sau orele cu parcuri înverzite Sunt pentru primul pline de sunete, De întrebări cu oameni și viitoruri calde; În celălalt abat și revederi, Dar mai cu seamă visuri din minute moarte, Sau fețe care încă mai rămân cumva acolo în tăcere să le poarte, Și pe care de-aici Doar nuanța retrezită a aleilor le mai desparte. Și orele, și mutele, și cutele nesomnului Ivite brusc în curgerea cadențelor, Încât le vezi cu mirarea înfățișării noului, cu capete și frunți senine, Care te-arată hâd, greșit, și-ncremenit în tine. Sunt toate, tac, la fiecare pas; Și ca să poți, fără să vrei te-ntrebi: ce a rămas? Un pas spre leagăne. Copiii țipă și se-amuză; Și în oftatul greu, în mersul vag și lânced, Propriul văz lăcrămos și ochii săi bolnavi sunt cei ce îl acuză. Altul se uită la copii Și indiferența avântului său pare că se-amuză. Vorbe și râsete, Și planuri ce se-ndreaptă Spre glasuri de adolescenți dintr-o anume zare, Și mersul legănat de-alături Se-ndoaie în răstimpuri și pare că doare. Privesc și unul și-altul spre cârlionți și-obraji gonindu-se prin parcuri, Și ziua cade lină, Topindu-se de har: O dată cu tandrețe, și frunze, și lumină, O dată cu regrete, La câțiva pași distanță primind același dar.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate