E liniștea profundă înainte de suprem
E melancolia mută înainte de infern
E boarea lină a dimineții ce-o simt în etern
E diapazonul trist al vieții compus în starea rem.
Lăsați viorile să cânte așa cum știu mai bine
Lăsați ea muzica să cearnă poveștile de dor
Lăsați dar viața să tresalte, acum cu mai mult spor
Lăsați dar munți de gheață, viorile în legea lor.

În liniștea mută a inimii, vioara e balsam
Pe sunetele ei divine, tresar și iar pornesc
Pe căi de nostalgie deasă divinul să-l găsesc
Aș vrea să fiu din nou copil, dar timpul eu nu mai am.
Când e pustiu în trup și e furtună afară
Când încă nu-ntrevăd o rază ce să poată
A răscoli el suflet, pierdut cândva odată
Lăsați dar în surdină, viorile să doarmă.