oare cât o fi trecut de la miezul de lună
a nopții în care viața m-a așteptat
cu bocancii pregătiți de drum
și un toiag
câte ierni am să mai tocesc
la uși închise
pe ce cărări să apuc să nu mă troienească dorul
de tot ce n-am iubit

oare cum să-mi iert umbra
ce n-a putut îndura singurătatea
păsării gri
și-n cârduri de viori s-a prins
să alunge zilele pustii

și cum să întorc
liniștea mâinilor care m-au legănat
sânul peste care de-atâtea ori m-am aplecat
fără a mă fi săturat vreodată

flămândă mi-a rămas viața-
un cuib bântuit de pustiu
în care nu mai are loc nici umbra pasării gri